AVIZIER

 Programul evaluărilor anuale. Studii superioare de doctorat, ciclul III  

Dispoziția Prorectorului USDC nr 02/cn-18 din 30.04.20  cu privire la desfășurarea evaluării finale  la distanță în cadrul studiilor superioare de doctorat, ciclul III

 În conformitate cu prevederile Codului Educației al Republicii Moldovei, studiile superioare de doctorat, ciclul III, se realizează în  opt școli doctorale autorizate  pentru  pregătirea cadrelor științifice la peste 90 de specialități științifice. Școlile doctorale sunt constituite în cadrul consorțiilor cu instituțiile științifice, Universitatea de Stat "Dimitrie Cantemir", Universitatea de Stat „Alecu Ruso” din Bălți, Universitatea de Stat din Tiraspol și Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Hașdeu ” din Cahul. Experiența bogată în pregătirea cadrelor științifice prin doctorat, potențialul uman și baza tehnico-materială pentru efectuarea cercetărilor în domeniile respective asigură pregătirea cadrelor științifice de cea mai înaltă calificare. Programul de studii superioare de doctorat este centrat pe învățare prin cercetare, avînd ca scop dezvoltarea cunoașterii prin cercetare științifică originală.
 
ȘCOLI DOCTORALE

ȘTIINȚE BIOLOGICE

Istoria și evoluția domeniului științelor biologice

Tehnici moderne de cercetare domeniul științelor biologice

Comunicare academică

Managementul proiectelor

Tehnologii informaționale în cercetare

ȘTIINȚE FIZICE

Istoria și evoluția domeniului științelor fizice

Tehnici moderne de cercetare în fizică

Comunicare academică

Managementul proiectelor

Tehnologii informaționale în cercetare

 MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚA INFORMAȚIEI

Tehnici moderne de cercetare în matematică și informatică 

Quasigrupuri și grupuri

Comunicare academică

Managementul proiectelor

Tehnologii informaționale în cercetare

 ȘTIINȚE UMANISTE

Dialogistica textului literar 

Metodologia cercetării etnologice 

Pragmatica discursului 

Comunicare academică

Managementul proiectelor

Tehnologii informaționale în cercetare

 ȘTIINȚE GEONOMICE

Metode de estimarespațio-temporală a fenomenelor și preceselor naturale

Metodologia de cercetare în științele geonomice

Comunicare academică

Managementul proiectelor

Tehnologii informaționale în cercetare

 ȘTIINȚE CHIMICE ȘI TEHNOLOGICE

Istoria și evoluția cercetării în chimie

Tehnici moderne de cercetare în domeniul chimiei

Comunicare academică

Managementul proiectelor

Tehnologii informaționale în cercetare

ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DEMOGRAFICE

Metode și tehnici moderne aplicate în cercetarea economică  

Metodologia cercetării sociologice

Comunicare academică

Managementul proiectelor

Tehnologii informaționale în cercetare

 ȘTIINȚE JURIDICE, POLITICE ȘI SOCIOLOGICE

Istoria și evoluția dreptului 

Tehnici moderne de cercetare în drept 

Metodologia cercetării sociologice

Comunicare academică

Managementul proiectelor

Tehnologii informaționale în cercetare


 
Page:  1  2  ()